Finally there!
Urc scările grăbită, urmată de prietenele mele.
- Nataly, eşti sigură că aici e? mă întreabă Antonia.
- Da.
- La care uşă? întreabă Sandra.
Bună întrebare. Nu ştiam exact care dintre ele era. Numărul 2 sau numărul 6… Am bătut la a treia şi am aşteptat. O doamnă mi-a deschis şi mi-a zâmbit, ca şi cum ar fi ştiut pentru ce mă aflam acolo. Ne-am salutat, iar apoi am spus:
- Fabian e?
- Aa, pe Fabian îl căutai, spune cu un rânjet pe faţă în timp ce merge şi deschide uşa de la apartamentul alăturat. Fabiaaan, te caută cinevaa.
Am aşteptat în tocul uşii, apoi l-am văzut. Era el. Aranjându-şi cămaşa roz şi ţinând un buchet de flori în mână.
- Heeei, am spus eu în timp ce m-a luat în braţe.
L-am îmbrăţişat tare. Doamne, trecuse atâta vreme… Şi apoi, m-a sărutat. Cred că i-am auzit pe cei din jurul nostru aplaudând, dar sincer, nu sunt prea sigură de asta. Eram puţin ocupată.
Am mers înăuntru şi imediat am fost prinsă într-o conversaţie cu prietenele mele şi cele două vecine ale lui Fabian. Am mai luat o bucată din prăjitura ‘French’. Era atât de bună şi avea ceva pudră pe deasupra.
M-am întors şi l-am văzut pe Fabian stând singur pe canapea, privindu-ne. Tot ce vroiam era să merg lângă el…
