teenage dream.

Finally there!

Urc scările grăbită, urmată de prietenele mele.

– Nataly, eşti sigură că aici e? mă întreabă Antonia.

– Da.

– La care uşă? întreabă Sandra.

Bună întrebare. Nu ştiam exact care dintre ele era. Numărul 2 sau numărul 6… Am bătut la a treia şi am aşteptat. O doamnă mi-a deschis şi mi-a zâmbit, ca şi cum ar fi ştiut pentru ce mă aflam acolo. Ne-am salutat, iar apoi am spus:

– Fabian e?

– Aa, pe Fabian îl căutai, spune cu un rânjet pe faţă în timp ce merge şi deschide uşa de la apartamentul alăturat. Fabiaaan, te caută cinevaa.

Am aşteptat în tocul uşii, apoi l-am văzut. Era el. Aranjându-şi cămaşa roz şi ţinând un buchet de flori în mână.

– Heeei, am spus eu în timp ce m-a luat în braţe.

L-am îmbrăţişat tare. Doamne, trecuse atâta vreme… Şi apoi, m-a sărutat. Cred că i-am auzit pe cei din jurul nostru aplaudând, dar sincer, nu sunt prea sigură de asta. Eram puţin ocupată.

Am mers înăuntru şi imediat am fost prinsă într-o conversaţie cu prietenele mele şi cele două vecine ale lui Fabian. Am mai luat o bucată din prăjitura ‘French’. Era atât de bună şi avea ceva pudră pe deasupra.

M-am întors şi l-am văzut pe Fabian stând singur pe canapea, privindu-ne. Tot ce vroiam era să merg lângă el…

morning again!

Salutări!

deşi titlul dă de înţeles că aş scrie dimineaţa… ei bine, aici trebuie să vă dezamăgesc. e seară şi eu am chef de scris. titlul a venit aşa… în zori.

sunt la ţară. şi e splendid… faţă de oraş. dimineţi matinale, experimente prin bucătărie, partide competitive de Rumi (presupun că aşa se scrie… ). ce-ţi poţi dori mai mult?

„Ce sunt astea? Parcă ar fi scoruşe.”

„De fapt… chiar sunt scoruşe.”

„Da? Tare!”

multe faze demne de menţionat, da care acum nu prea îmi vin în minte. mă simt bine, ceea ce este cel mai important.

am scos cartofi din grădină… cu o unealtă foarte interesantă… pe care am botezat-o „târnăcop” deşi sunt conştientă că nu ăsta e numele ei. în fond, cui îi pasă?

obişnuim să ne uităm şi la TV mult mai mult decât o făceam de obicei, dar asta a ţinut doar primele două zile.

în fiecare dimineaţă eu şi Ade suntem trezite de un zgomot foarte ciudat care sună ca un telefon care vibrează… spre surprinderea noastră, sunt doar zgomotele scoase de vaci – nu întrebaţi de asemănarea dintre zgomot pt. că nu am nicio idee!

sunt cam grăbită, pt. că imediat ce se termină serialul la care se uită gazda noastră, plecăm până în sat.

revin cu povestioare! vă pup,Nicole.