fix it!

” sunt îngrozită cum ar suna asprele replici ale Antoniei dacă i-aş povesti ce prostioară am făcut!

nu e aşa mare chestie, dar a cauzat probleme în lanţ. eram obosită, probabil plictisită şi de atât a fost nevoie: de un impuls născut din nesiguranţă şi o imaginaţie prea bogată şi a fost de ajuns!

după asta, încercările de a-mi ascunde urmele au fost din ce în ce mai grele, iar şansele de a fi descoperită creşteau. până când am hotărât să-i pun punct definitiv. ar fi o mare pierdere dacă aş lăsa ca o chestie lipsită de importanţă să distrugă ceva care a fost clădit cu mult efort şi multă dedicare. 

aşa că, gata cu prostiile! „

– Nataly

la cină.

” pentru mine, Petite Anglaise reprezintă inspiraţie. poate nu acel gen de inspiraţie, ci o formă de a descăraca energia negativă ce s-a acumulat în ultimele săptămâni… ” -Nataly

– aseară am avut un vis. eram la cină cu Connor si ai apărut tu, Fabian,  Alex, Iris şi noul ei prieten. când v-am văzut – mai ales faţa trasă a lui Fabian – am simţit că trebuie să plec de acolo. curios e faptul că nu mă deranjează aproape niciodată ca Fabian şi Connor să stea în acelaşi loc împreună, să vorbească… nu suport ideea de a fi şi eu acolo. poate e doar în mintea mea, dar pot vizualiza tensiunea din aer ce ar putea liniştit să fie tăiată cu cuţitul.

– acum suntem despărţiţi pe bune, îmi povesteşte Antonia. de data asta e definitiv şi încerc să mă resemnez.

” după cum urmează, lucrurile pentru mine par a fi perfecte. sunt într-o relaţie stabilă, prietenul meu este foarte atent, îmi spune că mă iubeşte, petrecem timp împreună; e relaţia pe care eu mi-am dorit-o mereu şi pe care deseori – în momentele de singurătate în care toate prietenele mele erau la întâlniri – o vizualizam şi mi-o proiectam ca un film în faţa ochiilor. totuşi, negura trecutului nu vrea să se desprindă şi să mă lase-n pace. sunt bântuită şi urmărită permanent de lucruri de care ar fi trebuit să mă desprind de multă vreme. sau poate nu?

dacă stau să mă gândesc mai bine, totul e rezultatul subconştientului meu. dacă e aşa, oare ar trebui să iau acest lucru în serios? şi totuşi, dacă aş fi pusă în situaţia în care ar trebui să-i mărturisesc adevărul, zău că nu aş putea. mi s-a arătat de două ori în vis şi atunci simţeam că nu pot da ochii cu el şi că din gura mea nu poate ieşi nimic. e o frică nejustificată care mă paralizează. de ce îmi e frică? de ce încă mă mai ascund? în plus, sentimentele care ar trebui să fie puternice şi intense, pentru mine sunt abea la limita medie. uneori, mai apre o sclipire care le scoate din anonimat, dar asta e rar, situaţia e platonică, falsă şi incredibil de nepotrivită având în vedere vorbele mari care sunt rostite zi de zi, cu zâmbetul de lemn ce a devenit ca o mască pentru mine. şi nu e deloc corect!

dar, poate că, citind mai mult din Petite Anglaise, voi afla nişte răspunsuri. ”  -Nataly