Vineri: revizuirea

sunt fericită să constat că ultimele zile au mers chiar bine şi că a fost o săptămână echilibrată. prezentarea de luni, valsul de marţi şi momentul în care joi m-am emoţionat aşa de tare ar fi trei lucruri ce mi-au rămas întipărite în minte. aş mai sta, dar acum merg să mă pregătesc pentru plecarea la Cluj. ‘til next time, kisses.

-N.

Joi : dragă Nataly

vreau să-ţi spun că-ţi port o admiraţie imensă pentru felul în care reuşeşti să te descurci cu toate dificultăţile care apar în viaţa ta. ştiu că nu îţi este uşor deloc şi că deseori greşeşti. cu toate acestea, faci în aşa fel să fie bine pentru toţi. îţi doresc ca pe viitor să-ţi păstrezi aceeaşi atitudine pentru că, îţi promit, cu ea vei ajunge departe.

cu drag şi admiraţie,  N.

Miercuri: un viitor extraordinar

sunt în viitor.

mă văd cu o carieră de succes, o familie unită şi fericire în rest. iată o zi obişnuită din viaţa mea.

razele soarelui îmi mângâie pielea şi mă trezesc puţin buimacă. mă uit în jur şi zâmbesc. camera mare şi aerisită artă superb în lumina dimineţii. la fel şi McDreamy, care, se trezeşte şi mă sărută de bună dimineaţa, rămânând câteva clipe îmbrăţişaţi. mergem să pregătim micul dejun şi copiii coboară la masă. am un băiat superb, înalt care a moştenit în mare parte caracterele tatălui său şi o fetiţă ca o păpuşă care, fără îndoială, seamănă cu bunica ei. amândoi sunt nişte copii extraordinari şi sunt foarte mândră de ei. după ce mâncăm, copii se pregătesc pentru şcoală, iar noi de mers la servici. prima parte a zilei trece repede pentru că lucrez ceea ce-mi place.

dintr-o dată, văd că-mi sună telefonul. e un mesaj de la McDreamy. spune că îi este dor de mine şi că vrea să ne vedem într-o oră să mâncăm în oraş. simt cum mi se strânge ceva în mine de emoţie la fel ca unei adolescente îndrăgostite. ne întâlnim să mâncăm şi povestim ce s-a întâmplat peste zi. apoi ne împărţim sarcinile: trebuie să mergem după copii, ei fiind la activităţiile lor extraşcolare. 

spre seară, ne adunăm cu toţii la masă să luăm cina. McDreamy ne-a pregătit un film să-l vedem în familie. copiii abea aşteaptă. între timp ce spăl vasele, arunc o privire fugară la cei trei care se pregătesc să meargă să cumpere popcorn şi mă gândesc cât de norocoasă sunt. 

când filmul se termină, ne îndreptăm cu toţii spre camerele noastre. ne luăm pijamalele, mergem la baie să ne spălăm pe dinţi şi ne punem în pat mulţumiţi, cu gândul că azi a fost o zi extraordinară. încet, încet suntem purtaţi în lumea viselor.

 

Marţi: vremuri nemaipomenite

îmi amintesc sala întunecată, explicaţiile clare despre trecutul Bistriţei şi ochii care mi se închideau de la lipsa somnului din noaptea anterioară. îmi amintesc cum am ieşit din clasă şi am mers să-mi iau o cafea. aparatul făcea figuri şi nu vroia să-mi accepte bacnota de 1 leu sub nicio formă, lucru care mă indispunea. în final, am tratat cu aparatul într-un mod paşnic şi mi-am obţinut ness-ul mare şi amărui.

am intrat înapoi în sală aşteptând să reînceapă prezentarea. în timp ce-mi terminam cafeaua se terminau şi slide-urile despre Bistriţa. ajunsesem, în sfârşit, la istoria artelor renascentiste. pot spune că prezentarea a fost deosebit de interesantă şi mi-a captat complet atenţia. lucrările lui Leonardo Da Vinci şi Michelangelo se derulau în faţa mea. 

şi eu încă sunt impresionată de modul în care au fost prezentate şi explicate. se pare că arta devine una dintre pasiunile mele.

 

 

Luni: ziua recunoştinţei

… şi acum vreau să scriu despre mine.

cu toate că în ultima perioadă am fost nevoită să mă confrunt cu diverse provocări care au deschis cutia Pandorei şi care continuă încă să-mi marcheze existenţa, păstrez un zâmbet ştrengăresc pe faţă şi refuz să mă las doborâtă.

e momentul potrivit să spun că, în ciuda tuturor celor întâmplate, sunt recunoscătoare.

sunt recunoscătoare pentru că iubesc şi sunt iubită.

sunt recunoscătoare pentru că am câţiva prieteni buni şi adevăraţi care sunt preocupaţi de mine.

sunt recunoscătoare pentru toate ocaziile care-mi ies în cale şi mă fac să fiu fericită.

– N.

fix it!

” sunt îngrozită cum ar suna asprele replici ale Antoniei dacă i-aş povesti ce prostioară am făcut!

nu e aşa mare chestie, dar a cauzat probleme în lanţ. eram obosită, probabil plictisită şi de atât a fost nevoie: de un impuls născut din nesiguranţă şi o imaginaţie prea bogată şi a fost de ajuns!

după asta, încercările de a-mi ascunde urmele au fost din ce în ce mai grele, iar şansele de a fi descoperită creşteau. până când am hotărât să-i pun punct definitiv. ar fi o mare pierdere dacă aş lăsa ca o chestie lipsită de importanţă să distrugă ceva care a fost clădit cu mult efort şi multă dedicare. 

aşa că, gata cu prostiile! „

– Nataly

la cină.

” pentru mine, Petite Anglaise reprezintă inspiraţie. poate nu acel gen de inspiraţie, ci o formă de a descăraca energia negativă ce s-a acumulat în ultimele săptămâni… ” -Nataly

– aseară am avut un vis. eram la cină cu Connor si ai apărut tu, Fabian,  Alex, Iris şi noul ei prieten. când v-am văzut – mai ales faţa trasă a lui Fabian – am simţit că trebuie să plec de acolo. curios e faptul că nu mă deranjează aproape niciodată ca Fabian şi Connor să stea în acelaşi loc împreună, să vorbească… nu suport ideea de a fi şi eu acolo. poate e doar în mintea mea, dar pot vizualiza tensiunea din aer ce ar putea liniştit să fie tăiată cu cuţitul.

– acum suntem despărţiţi pe bune, îmi povesteşte Antonia. de data asta e definitiv şi încerc să mă resemnez.

” după cum urmează, lucrurile pentru mine par a fi perfecte. sunt într-o relaţie stabilă, prietenul meu este foarte atent, îmi spune că mă iubeşte, petrecem timp împreună; e relaţia pe care eu mi-am dorit-o mereu şi pe care deseori – în momentele de singurătate în care toate prietenele mele erau la întâlniri – o vizualizam şi mi-o proiectam ca un film în faţa ochiilor. totuşi, negura trecutului nu vrea să se desprindă şi să mă lase-n pace. sunt bântuită şi urmărită permanent de lucruri de care ar fi trebuit să mă desprind de multă vreme. sau poate nu?

dacă stau să mă gândesc mai bine, totul e rezultatul subconştientului meu. dacă e aşa, oare ar trebui să iau acest lucru în serios? şi totuşi, dacă aş fi pusă în situaţia în care ar trebui să-i mărturisesc adevărul, zău că nu aş putea. mi s-a arătat de două ori în vis şi atunci simţeam că nu pot da ochii cu el şi că din gura mea nu poate ieşi nimic. e o frică nejustificată care mă paralizează. de ce îmi e frică? de ce încă mă mai ascund? în plus, sentimentele care ar trebui să fie puternice şi intense, pentru mine sunt abea la limita medie. uneori, mai apre o sclipire care le scoate din anonimat, dar asta e rar, situaţia e platonică, falsă şi incredibil de nepotrivită având în vedere vorbele mari care sunt rostite zi de zi, cu zâmbetul de lemn ce a devenit ca o mască pentru mine. şi nu e deloc corect!

dar, poate că, citind mai mult din Petite Anglaise, voi afla nişte răspunsuri. ”  -Nataly